Despre autenticitate - când a fi autentic nu e autentic destul?
Am lucrat și eu cu mine atât singură cât și acompaniată și mi-a luat o vreme să înțeleg că deși îi spun "lucru" nu e un obiectiv la care să îi fac bifă o dată și apoi să fie rezolvat pe vecie.
Lucrul acesta cu propria persoană durează toată viața și bineînțeles că e o chestiune de alegere. O conversație recentă m-a determinat să conștientizez un lucru firesc. Povesteam despre provocarile rolului de mamă și m-am surprins afirmând cu simplitate că acest rol nu e unul static și că învăț constant cum să îl îndeplinesc. Am fost mamă de bebeluș, mamă cu copil la gradiniță, mamă de adolescent și acum sunt mama unui adult. Eu una simt că modul în care îndeplinesc acest rol s-a modificat și a fost modelat în timp, iar eu o dată cu el, și cine știe ce mai urmează ...
Așadar care e motivația pe care o avem când spunem că lucrăm cu noi? Ne îngrijim de imaginea de sine sau poate de stima de sine?
Cu întrebarea aceasta am pornit într-o explorare și mi-am dat seama că pentru mine primul pas a fost să mă îngrijesc de imaginea de sine - de percepția pe care doream să o am eu despre mine și pe care bineînțeles doream să o transfer altora. Așadar motivația inițială a fost să devin o anume persoană în ochii mei și a celor din jur. Acesta a fost locul în care am avut uneori senzația că autenticitatea mea nu e destul de autentică deoarece pe langă oglinda proprie căutam mereu oglinzi externe în care doream mereu să se reflecte ceva extraordinar. În căutarea confirmării și validării adoptam comportamente care sa dea bine în exterior. Și ce poate fi mai minunat decât să primești premiul întâi cu coronița? Ei bine este ceva mai minunat: să te poți bucura de acel premiu din toată inima și de asemenea să te bucuri de evoluția și parcursul personal chiar și atunci când nu e cineva care să te aștepte cu un premiu la final.
Și uite așa s-a modificat motivația acelui lucru cu mine spre stima de sine. De data aceasta etalonul a devenit 100% intern și a presupus să îmi acord un vot de valoare și încredere mie însămi. În zona aceasta s-a petrecut procesul de autocunoaștere și implicit identificarea autenticității.
Ce simt acum e că imaginea de sine e spațiul pentru "a avea" și "a face" iar stima de sine e spațiul pentru "a fi".
La finalul unei sesiuni de coaching în care am fost client, mi s-a spus: "admir modul în care te lupti tu cu tine". Și am realizat că tocmai mi se întampla ceea ce afirma Timothy Gallway: că dușmanul nu e de partea cealalta a fileului ci e în mintea mea.
Pentru tine cum e autenticitatea?
Care e motivația lucrului cu tine?
