Despre compasiune
"I'll be there for you 'cause you're there for me too..."
Cand cineva imi zice ca o sa fie acolo cand am nevoie ce imi transmite de fapt? Ca o sa priceapa ce am nevoie si daca sufar o sa ii para rau pt mine? Ca va sta impreuna cu mine atata timp cat dureaza starea sau situatia nefasta si ca poate sa simta ce simt eu? Ca va face ceva pentru mine ca sa imi fie mai usor sau mai bine?
Poate cate ceva din toate astea...
David Rock spune ca empatia e un concept umbrela si ca e de fapt o insumare a 3 elemente:
- simpatie, care consta in conectarea la logica ceiluilalt si se intampla atunci cand spunem "ai dreptate sa te simti asa, si eu in locul tau as gandi la fel"
- empatie, care consta in conectarea la emotiile celuilalt, si atunci ii vom spune "inteleg exact ce simti acum, si eu simt acelasi lucru"
- compasiune, care ne duce la conectare folosind actiuni iar in acest caz vom spune "ce as putea sa fac pentru tine ca sa iti fie mai bine?
Daca imi doresc sa contribui pentru a construi un mediu mai bun (acasa, la munca, in grupul de prieteni, in societate in general...) ce ar fi cel mai de folos: simpatia, empatia sau compasiunea? El spune sa apelam la compasiune, adica la actiuni indreptate inspre binele celorlalti deoarece asa vom avea cu totii de castigat. Cel in dificultate castiga primind ajutor concret iar cel care a arata compasiune va simti o stare de bine datorita faptului ca a putut fi de folos, ca a putut ajuta.
Pe jumatate ii dau dreptate de fiecare data cand ma plang de sarcinile casnice, sau de procesele de la munca, sau de lipsa de verticalitate a politicienilor. In toate aceste cazuri si in multe altele, de compasiune am nevoie. Mi-as dori intr-adevar ca cineva sa faca ceva, sa preia greutatea asta si sa o rezolve, sa ia actiune in locul vorbelor.
Pe de alta jumatate ma gandesc la toate situatiile in care se aplica zicala "drumul spre iad e pavat cu intentii bune" cand m-am autosesizat si m-am responsabilizat sa rezolv lucruri in folosul altora ca mai apoi sa aflu ca nu au nevoie de actiunile mele, sau si mai rau, ca am incurcat cu ele.
Deci ce am de facut daca imi doresc sa contribui pentru a construi un mediu mai bun? Raman la "cred ca ti-e tare greu" si "simt si eu acelasi lucru"? Mai pun aici si consumul emotional datorat preluarii starii celuilalt si faptul ca a ramane focusat pe cum ma simt poate genera si mai mult adancirea starii negative si de disconfort. Asadar nu vad aceasta abordare ca fiind cea pe care o caut.
O posibila concluzie: cheia poate fi compasiunea insa e o diferenta intre a ma oferi sa ajut si a lua actiuni asa cum cred eu ca sunt utile si cand cred eu ca sunt utile si a lua actiunile cerute de celalalt in momentul cerut de celalalt. Si inca un lucru: acest demers e pentru ca altora sa le fie mai bine si pentru ca eu in mod real pot/ sta in putea mea sa actionez. Sigur nu e despre satisfacerea nevoii de a ne simti utili si placuti si nu e nici despre jertfa si sacrificiu.
Sursele de inspiratie:
https://neuroleadership.com/podcast/managing-humans-the-neuroscience-of-empathy
https://www.fastcompany.com/90695010/stop-telling-managers-to-be-empathetic-try-this-instead
https://www.youtube.com/watch?v=sLisEEwYZvw
