Sare si piper - despre relatii
- Care sunt relatiile semnificative din viata voastra?
- Ce nevoie aveti in acele relatii?
- Cine e sarea si piperul in relatiile din viata voastra?
Am inceput anul cu cateva grupe de training in care am abordat subiecte precum comunicare, conectare, colaborare. Pe scurt am vorbit despre relatii. Chiar daca am abordat aceste subiecte in contextul de la munca, intr-o masura mai mare sau mai mica am ajuns si la discutii despre cum arata lucrurile acasa. Am constatat ca nu e o separare atat de mare intre planul personal si planul muncii, cu atat mai mult cu cat se intampla ca unii dintre noi sa avem printre colegi prieteni si membri din familie.
Unii dintre noi ii protejam foarte mult pe cei din jur, ne orientam in mare masura spre nevoile lor si spre a face bine. Altii spunem ca viata ne-a invatat ca e bine sa spunem ce gandim, si ca uneori dam pe dinafara, insa cei jur ne cunosc, stiu ca intentiile noastre nu suntem rele si ca se pot baza pe noi ca suntem sinceri.
Unii au ajuns sa suprapuna colegii de la munca cu grupul de prieteni si interactiunile cu acestia continua dincolo de programul de la munca (activitati si hobbyuri, excursii si chiar relatii de familie). Altii aduc in discutie notiunea de respect si faptul ca e de asteptat ca fiecare sa isi asume responsabilitatea ce ii revine atat prin comportament cat si prin rezultate.
David Richo face referire la 5 nevoi emotionale – 5 A's - care aduc armonia in relatii: Attention, Acceptance, Appreciation, Affection, Allowing.
- Attention – atentie – este despre a fi prezenti in relatia cu noi insine precum si in relatia cu celalat. Sa fi constient de propriile nevoi si sa ai asteptari nu e semn de egoism, iar sa acorzi atentie nevoilor altora si sa vii in intampinarea lor nu e nevoie sa devina sacrificiu. Cu totii avem nevoie sa ne simtim ascultati si sa fim vazuti. Cum ar fi sa ne acordam in mod real atentie noua inainte de a o cere de la altii? Cum ar fi sa oferim atentia drept cadou acelei persoane din viata noastra pe care o observam cel mai putin?
- Acceptance – acceptare – este despre a iubi neconditionat cu bune si cu rele, despre a alege sa nu judeci si sa il respecti pe celalalt. Fiecare din noi avem caracteristici care pot fi vazute drept calitati ori drept defecte, sa acceptam si sa ne acceptam presupune sa fim constienti de ambele si sa le luam asa cum sunt. Cand ne acceptam pe noi insine dobandim incredere in propria persoana, cand ii acceptam pe altii le oferim siguranta. Care sunt schimbarile pe care le faci pentru ca altii sa te accepte? Ce schimbari ceri de la cei din viata ta ca tu sa ii accepti?
- Appreciation – apreciere – este despre a observa si valoriza atat calitatile personale, si aptitudinile cat si faptele, efortul sau gesturile. Aprecierea este necesara pentru a creea sentimentul de a fi iubit si acceptat. Multumesc-ul spus cu sinceritate, atribuirea meritelor si recunostinta sunt modalitati prin care putem arata apreciere. In ce masura consideri ca ti se cuvine ca celalalt sa iti faca pe plac, sau ca e de datoria sa? Care e nivelul de apreciere pe care il doresti comparativ cu cel pe care il primesti?
- Affection – afectiune – se refera la exprimarea emotiilor atat verbal cat si fizic. Afectiunea reprezinta dovada prin comportament a atentiei, acceptarii si aprecierii. Nevoia de atingere e una intrinseca, iar in lipsa ei poate aparea sentimentul de solitudine si abandon. Cate imbratisari primesti si oferi intr-o zi? Dar strangeri de mana? Care e cel mai frumos lucru care ti s-a spus recent?
- Allowing – permisiune – presupune sa dam voie, atat pentru noi cat si pentru altii, ca autenticitatea sa se manifeste si sa fim impreuna in timp ce ne pastram identitatea. E opusul controlului si manipularii si sta la baza increderii. Destul de asemanatoare cu acceptarea, permisiunea ofera o doza de independenta in relatie, iar limitele sunt stabilite pentru propria protectie si nu pentru controlul celuilalt. Care e lucrul pe care il faci pentru tine fara sa ceri permisiune? Cat de confortabil iti este sa il lasi pe celalalt sa faca ceva pe cont propriu, fara tine?
Ofera-ti atentie, acceptare, apreciere, afectiune si permisiune pentru ca meriti!
#letstalk #relationships #lifecoaching
- Care sunt relatiile semnificative din viata voastra?
- Ce nevoie aveti in acele relatii?
- Cine e sarea si piperul in relatiile din viata voastra?